luni, 1 martie 2010

Vasile Ernu propune Manifestul cărţii: “Trăim încă din infrastructura şi materia cenuşie produse de vechiul regim, distrugînd continuu resturile care au mai ramas”


Ceea ce urmează se referă la o problemă culturală majoră, dar care porneşte de la un exemplu concret: situaţia cărţii în ansamblul său. Ştiu că în România e bine să spui doar ceea ce e bine să se audă şi să deranjezi doar atît cît îţi permit diversele centre de putere. Voi încălca această regulă. Ceea ce urmează nu e nici o condamnare, nici o tragere la răspundere, nici o analiză exhaustivă, ci o încercare de a depista problemele profunde, de a le pune în discuţie şi de a propune anumite soluţii.
de Vasile Ernu


Situaţia actuală
Trebuie să pornim de la o constatare simplă: în acest moment, Statul şi instituţiile sale care se ocupă de domeniul cultural nu dispun de nici o analiză serioasă şi credibilă a domeniului cultural în ansamblu şi în mod special al situaţiei cărţii de la noi. E lăudabil că Centrul de Studii şi Cercetări în Domeniul Culturii încearcă să ne ofere din cînd în cînd cîte o analiză, dar totul e încă timid, ca la început de drum. Mediul privat nu a făcut nici el mai nimic în acest sens. Deci, nu avem nişte date statistice serioase şi nici discuţii publice cu actorii principali ai acestui domeniu, aşa că despre piaţa de carte din România nu se ştie mai nimic.
Toată lumea aproximează. Nu ştim cît producem, cît vindem, cîţi şi ce cititori avem, cum se împart ei pe categorii, care sînt tendinţele etcNu credeţi statisticile publicate la sfîrşit de an sau cele de la tîrgurile de carte: sînt irelevante şi au alt scop decît oferirea unor date exacte. Datele reale sînt altundeva, însă ele trebuie adunate, clasificate şi analizate de instituţii independente şi specializate în aşa ceva. Cu reţelele şi numărul de librării stăm foarte prost, iar bibliotecilor, nici nu le mai ştim numărul exact şi ce au în gestiune.
Datele minime de care dispunem ne arată că numărul cititorilor scade, bibliotecile dispar, librariile de stat au devenit mai întîi papetării sau ABC-uri, după care, sedii de bancă. Librării private s-au deschis doar pe Magheru şi în centrul cîtorva oraşe mari. Pentru achiziţia de carte pentru biblioteci nu sînt fonduri, iar profesorilor le-a fost tăiat fondul pentru achiziţa de carte.
Aşa că, draga mea nouă Patrie, intrată în NATO şi UE, ai luat-o într-o direcţie greşită. Secolul XXI e în direcţia opusă. Noii politruci, chiar dacă nu le pasă de această problemă, ar trebui să pornească de la abordarea pragmatică: pentru a avea un stat prosper sau măcar pentru a a-şi spori propriile averi, au nevoie de oameni educaţi.
În sec. XXI, nu putem folosi scuturile antirachetă şi nici accesa fonduri europene dacă nu ştim carte. Statul român şi elita financiară românească ar trebui să ştie că nu-şi permit luxul de a nu cheltui bani pentru educaţie şi cultură. Pe termen mediu şi lung e mult mai costisitor să nu cheltuieşti bani pe aceste domenii. Vom plăti un preţ prea mare după aceea şi nu cred că vom mai putea recupera ceva. După al II-lea război mondial, în Europa, inclusiv în România, s-au cîştigat nişte drepturi (educaţia, cultura şi asistenţa medicală gratuite pentru toată lumea), drepturi care la noi, după 20 de ani de „tranziţie democrată” sînt pe cale de dispariţie. Voi reveni pe această temă.
Încă o precizare şi trecem la subiect: să nu uităm că nivelul de şcolarizare, de acces la educaţie, şi infrastructură culturală (şcoli, universităţi, biblioteci, librării, asociaţii cultural-profesionale, teatre, case de cultură, cinematografe etc.) au fost în vechiul regim la un nivel ceva mai decent decît avem acum. Fireşte, avem nevoie de analize şi date statistice ca să ştim despre ce vorbim, însă putem cădea de acord asupra unui fapt concret: după 1990, educaţia şi infrastructura culturală s-au degradat continuu. Ar fi bine să facem un exerciţiu de gîndire, dar mai ales un studiu.
Să încercăm să trecem dincolo de fobiile ideologice şi trucurile propagandistice ale vechii şi noii ideologii, şi să analizăm  tendinţele de dezvoltare a educaţiei, a infrastructurii educaţiei şi culturii de la noi în anii `60, `70, `80 în întregul context european. După care să facem o comparaţie cu tendinţele din ultimii 20 de ani. Vă garantez că vom avea mari, mari suprizele. Cu alte cuvinte, „vechea moştenire” este o „epocă donor”, iar tranziţia o „epocă căpuşă” care  se „hrăneşte” din ea: noi trăim încă din infrastructura şi materia cenuşie produsă în acea epocă, fără a o îmbunătăţi, ci distrugînd continuu resturile care au mai ramas. Simple întrebări: de ce să distrugi bibliotecile şcolare din judeţe şi sate? De ce să distrugi casele de cultură şi să nu le reutilizezi? De ce să distrugi cinematografele? De ce să distrugi reţeua de librării? Piaţa o cere, le-am privatizat, trebuie să rentabilizăm şi să eficientizăm, ni se spune. Greşit. Fals. Idea de „piaţă liberă” care reglează tot şi salvează tot, e un simplu „nou chip cioplit” la care elita noastră se închină.
Cînd va regla „piaţa liberă” ceea ce s-a distrus în ultimii 20 de ani? Vă spun eu: NICIODATĂ. Dacă Statul nu intervine urgent, copiii de la sate, populaţia săracă, care este majoritară în această ţară, vor avea acces la carte şi la educaţie în proporţii insignifiante. Vom creşte oameni needucaţi de care nu are nevoie nici o structură de stat sau privată. „Privatul” poate îşi permite acest lux, fiind concentrat în mîinile unor mici elite, însă Statul Român nu are voie să gîndească măcar că îşi poate permite acest lux.
Teza simplă de la care pornesc e următoarea: infrastructura (drumuri, căi ferate, resurse energetice, şcoli, spitale, librării, biblioteci, teatre, cinematografe, galerii etc) ar trebui să fie bunuri naţionale şi prioritare pentru Stat. Ele nu ar trebui să fie privatizate şi nu li se poate schimba destinaţia iniţială decît în situaţii de excepţieFără a fi mare specialist, observaţia de bun simţ de la care pornesc e următoarea:  distrugerea, degradarea sau inlocuirea unei infrastructuri de stat gratuită şi ieftină cu una privată, exclusivistă şi scumpă va duce la o fragmentare socială tot mai mare, la degradarea educaţiei majorităţii populaţiei sărace şi la crearea unor inegalităţi majore. Dispariţia unei legături de căi ferate dintr-o anumită zonă poate duce la ruperea unei comunităţi întregi, la degradarea ei şi, în final, la dispariţie. La fel e şi cu infrastructura culturală.
Dispariţia unor şcoli, biblioteci, librării poate duce la dispariţia unor comunităţi. Unele infrastructuri fac legaturi sociale pe orizontala, altele, pe verticală. Dar, atenţie, pastrarea infrastructurii culturale de stat nu presupune inexistenţa reţelelor private.  Trebuie însă să regîndim urgent rolul Statului român în economie, iar în cazul nostru, rolul lui în domeniul cultural. Mitul că ce e de stat e prost gospodarit şi ineficient şi că ce e privat e bun trebuie distrus.

Vezi continuarea pe http://voxpublica.realitatea.net/politica-societate/vasile-ernu-propune-manifestul-cartii-traim-inca-din-infrastructura-si-materia-cenu

Puterea florilor in mâna fetelor.

După atâta zăpadă şi mocirlă a venit primăvara.Soarele zâmbeşte dintre nori. Ne trimite lumină şi ţine mai bine la respect întunericul.Emană cu bunătate căldura divină gândindu-se protectiv la buzunarul meu şi la viitorul planetei.
Plec la mama  este 1 Martie,am cumpărat mărtişoare si zambile.Zambile albe pentru mama si mov pentru sora mea.Nu contează ce culoare au  mirosul lor este acelaşi , parfumul lor nu este  contrafăcut şi merită toţi banii. Florile ca şi oamenii pot apărea şi din noroi.Floarea de lotus este cel mai bun exemplu.La unii oameni poziţia lotus curaţă sau relaxează corpul şi inspiră sufletull.Există oameni care prin concentrare din această poziţie nu simt lovitura duşmanului.Alţii ajung la cer.
Pe drum  toate fetele pe care le întâlnesc vin cu flori.Ceva mă pune pe gânduri.Unele sunt primite cadou de la prieteni,fraţi,amanţi iar altele şi le-au cumpărat singure.Am vazut o tipă care a dat ultimii ei bani pe flori sau pentru parfumul lor ca nu cumva să rămănă fără aceste minuni în prima zi a primăverii..De 1 Martie toată lumea trebuie să primească flori şi mărţişoare.Mama are 80 de ani si eu tot fată îi zic..Am cumpărat flori pentru fete şi sunt fericit fără să am vreun alt motiv special.Stau să mă gândesc ce fete m-au ajutat şi iubit în viaţa mea.Dacă ar fi să cumpăr flori pentru fiecare ar însemna să dau a şaptea oară faliment.Aşa că din interes o să cumpăr flori numai pentru fetele cele mai apropiate de mine şi de sufletul meu în aceste momente.
Zambilele au un parfum special şi pot spune ca sunt preferatele mele din acest motiv.Toată lumea în jurul meu umblă cu flori:frezii ,zambile,garoafe,trandafiri,irisi,cale.Azi mă simt protejat .Prin locul pe unde trec altădată o haită de câini mă ataca sistematic.Acum doar m-au mirosit şi au plecat cuminţi la treaba lor.Azi toate fetele au flori.Câinii toţi se gudură la picioarele lor după care sar la biciclişti sau patinatori. Un biciclist a căzut şi înjura feroce iar un patinator cu role înarmat cu pietre a ales un alt drum că altfel câinii l-ar fi devorat.
În continuare toate fetele trec, cu flori şi se duc  liniştite fiecare la treaba lor.De nicăieri apare în goană  o ţigancă amărâtă grăbită să prindă tramvaiul.Câinii au sărit la ea să o sfâşie.Nu avea flori şi nici bani să cumpere de la magazinul  din drum.Am aruncat spre ea o zambilă pe care a prins-o fericită dezvelind intr-un zâmbet recunoscător albul de fildeş al dinţilor ei de fată........  Câinii au sărit la cauciucurile negre ale unui motociclist nevinovat care mirosea a benzină..
Ofer flori pentru toată lumea.


Mai sunt şi alte secrete pe care florile ni le pot dezvălui, pentru că fiecare floare are sufletul ei, şi cu siguranţă că cei atenţi şi fascinaţi le vor descoperi. Ştiinţa iniţiatică vorbeşte chiar despre spiritul unei flori, o anumită entitate subtilă cu un anumit rol şi anumite puteri, pe care le poate transfera celor ce intră în legătură cu ea. Astfel, spiritul trandafirului ne arată drumul adevăratei perfecţiuni şi iubiri, a iubirii care nu sechestrează, a iubirii libere, ceea ce face ca trandafirul să fie considerat regele florilor. Vioreaua este floarea simplităţii şi a modestiei, iar spiritul ei ne ghidează să discernem relaţiile cu membrii unui grup. Spiritul lalelei trezeşte încrederea şi limpezeşte mintea, iar cel al crinului îi învaţă pe oameni umilinţa şi puritatea. Zînuţele narciselor galbene ne permit să ne conştientizăm frumuseţea interioară şi să ne vedem într o nouă lumină. Margaretele trezesc creativitatea şi puterea lăuntrică; zambilele ne învaţă blîndeţea şi cum să o folosim ca pe o putere dinamică. Spiritele garoafei nutresc sentimente de adîncă dragoste pentru oameni, ajutîndu i să iubească viaţa şi pe ei înşişi. Entităţile orhideelor cunosc aspectele spirituale ale sexualităţii şi dinamizează energia sexuală. Spiritele irisului conferă un sentiment de pace profundă şi speranţa unei renaşteri spirituale, stimulează inspiraţia şi exprimarea creativă. siguranţă că cei atenţi şi fascinaţi le vor descoperi. Ştiinţa iniţiatică vorbeşte chiar despre spiritul unei flori, o anumită entitate subtilă cu un anumit rol şi anumite puteri, pe care le poate transfera celor ce intră în legătură cu ea. 
Pentru japonezi - influentati de budism si de preceptele lui Confucius - floarea este un microcosmos, un univers in sine. Iar a trai in armonie cu natura este aspiratia fiecarui locuitor al tarii Soarelui-Rasare. De aceea, florile si ramurile dispuse intr-un vas reprezinta natura idealizata, adusa in casa sau in templu. Arta buchetelor trebuie sa exprime radiatia luminii solare, prin curbura tipica a tijelor si ramurilor, prin pozitia florilor si a frunzelor. Poate ca noua ne suna ciudat sintagma "florile sunt frumoase pentru ca sunt efemere", dar pentru un japonez tocmai acesta este unul dintre principiile de baza ale esteticii. 
S-a dovedit stiintific cã plantele naturale reduc concentratia de benzen, formaldehidã, cloroform, tricloretilenã, amoniac, alcool, acetonã din aer. Toate substantele enumerate mai-sus sunt emanate de materiale ce se aflã în mod obisnuit în birouri.






Pe lângã faptul cã absorb substantele nocive, plantele, prin procesul de fotosintezã, eliminã oxigen, fãcând ca aerul pe care îl respiram sã fie mai sãnãtos.
Mai mult, plantele regleazã umiditatea aerului din jur prin transpiratie. Iar uscãciunea aerului în clãdirile moderne este des întâlnitã, tocmai din cauza slabei ventilatii si a încãlzirii centrale.
Cum au loc aceste procese? Plantele îndepãrteazã toxinele prin absorbtia prin porii microscopici ai frunzelor si prin transportarea lor spre rãdãcini, unde sunt supuse biodegradãrii. Ca urmare, toxinele poluante sunt transformate în surse de hranã pentru mircoorganismele din pãmânt si pentru planta în sine.
Nu-i asa cã natura se gândeste la noi?
Apoi, cercetãtorii de la NASA au realizat un "biohome", o casã idealã a prezentului, în care un numãr de voluntari au trebuit sã locuiascã timp de câteva luni. Pânã la introducerea plantelor naturale în biohome, voluntarii au prezentat simptomele "clãdirii bolnave", iar aceste simptome au dispãrut imediat dupã aducerea plantelor în numãr suficient.
Ocupându-ne de îngrijirea plantelor scãpãm de stress, lucru deja dovedit stiintific. Având grijã de prietenii nostri verzi (de cei cu frunze, nu de extraterestri!), ne descoperim noi valente si ajungem sã ne cunoastem mai bine latura iubirii, a grijii pentru ceilalti. Pentru cã o plantã care nu este îngrijitã moare la fel ca un om lăsat de izbelişte. Acceptând o plantã vã asumati o responsabilitate, adoptati o fiintã care "respirã". Astfel, învãtati subtilitãtile atentiei pe care trebuie sã le-o acordati celor din jur. Sunteti obligati sã vã concentrati atentia asupra unor nevoi exterioare ego-ului dvs. Deveniti constienti de nevoile cuiva: câtã apã si luminã primeste, la ce intervale, si transferati aceste stãri în relatiile interumane. Deveniti mai atenti cu cei din jur. Contactul vizual cu o plantã frumoasã vã face sã deveniti constienti de propria dvs. frumusete. Prezenta plantelor în birouri ne fac sã ne schimbãm atitudinea fatã de ocupantii spatiului respectiv. Pe cât de absurd pare, pe atât este de adevãrat: plantele vã transformã într-o persoanã mai bunã!
Studiile aratã din ce în ce mai concludent cã îngrijirea plantelor poate fi cea mai eficientã metoda de îmbunãtãtire a stãrii fizice si psihice. Ele au un efect calmant, de reducere a stress-ului, de relaxare a musculaturii si de îmbunãtãtire a stãrii de spirit pentru oamenii care le îngrijesc.
Cercetãrile dr. Ulrich de la Universitatea A & M din Texas au condus la concluzia cã subiectii cãrora li se arãtau imagini cu plante verzi din naturã aveau o activitate cerebralã mult mai calmã decât cei cãrora li se arãtau imagini cu zone urbane sau cu birouri suprapopulate.
Acest efect de inducere a relaxãrii a fost dovedit de asemenea si într-un studiu al Universitãtii Delaware, prin mãsurarea tensiunii musculare a subiectilor. Alte studii au demonstrat cã prezenta plantelor reduce oboseala mentalã. S-a dovedit cã oboseala mentalã provine din concentrarea prelungitã asupra unui lucru care nu este interesant. Aceastã obosealã mentalã genereazã iritabilitate, agresivitate, comportament individualist.
Când sunteti coplesiti de muncã trebuie doar sã vã ridicati privirea si sã o atintiti pret de câteva minute asupra unei plante si va veti simti imediat mai relaxati. În concluzie, plantele fascineazã si atrag oamenii, rup monotonia si plictiseala generate de atentia fortatã. Oxigenul generat creazã o stare de vioiciune mentalã. Acolo unde sunt prezente plantele, perceptia oamenilor despre confortul oferit de spatiu este mult mai bunã.
Concluzia este: plantele şi fetele ne fac mai fericiţi oriunde ne-am afla.